Cum se poate obține prosperitatea în viață

CUM SE POATE OBŢINE PROSPERITATEA ÎN VIAŢÃ, CU AJUTORUL PUTERII SUBCONŞTIENTULUI VOSTRU

Dacă încă vă mai confruntaţi cu dificultăţi financiare şi acest fapt vă creează multe probleme, înseamnă că nu aţi reuşit să vă convingeţi subconştientul că banii pe care îi aveţi vă ajung pentru a trăi în belşug.

Desigur, cu toţii am auzit despre unele persoane care, deşi muncesc câteva ore pe săptămână, câştigă sume fabuloase. Acest lucru înseamnă că banii nu se câştigă numai cu sudoarea frunţii şi a mâinilor. Secretul constă în a munci cu plăcere şi cu entuziasm, fără să vă preocupaţi de avantajele pe care le veţi avea ca urmare a muncii depuse.

Am cunoscut odată un administrator din Los Angeles, care avea un venit de 75000 de dolari pe an, ceea ce înseamnă destul de mult. Cum a procedat el? Persoana respectivă şi-a convins pur şi simplu subconştientul că merită suma respectivă. În comparaţie cu el, alţi salariaţi primeau mult mai puţini bani ca retribuţie, deşi aveau mai multă experienţă. Ceea ce le lipsea erau ideile creatoare, puţină ambiţie şi cunoştinţe despre modul de utilizare a subconştientului.

Prosperitatea reprezintă de fapt, o sugestie subconştientă. Nu veţi deveni niciodată milionari doar repetând: “Sunt milionar, sunt milionar”. Trebuie să impregnaţi în subconştient starea de mulţumire pe care aţi avea-o, dacă aţi fi bogat. Ghinionul celor mai mulţi este că nu ştiu să folosească sau nu au încredere în această metodă neconvenţională.

Dacă are loc o recesiune economică, dacă salariile scad sau creşte inflaţia, toate acestea ar fi tot atâtea dezastre inevitabile, căci ei nu ştiu ca în adâncul subconştientului se ascund comori inepuizabile.

Oamenii care se cred săraci vor rămâne mereu săraci. Cei care prin gândurile lor se menţin în rezonanţă cu energiile subtile ale condiţiei prospere, vor avea de toate şi vor duce o viaţă plină de fericire.

Este o superstiţie ideea că soarta nu poate fi schimbată şi că unii sunt facuţi să rămână săraci toată viaţa.

Folosindu-vă liberul arbitru, vă puteţi îmbunătăţii şi chiar schimba complet condiţiile de viaţă mizere, căci gândurile voastre conţin o nebănuită putere creatoare. Trebuie doar să înlocuiţi concepţiile greşite cu altele binefăcătoare, pozitive, constructive şi pline de aspiraţia deplinului succes.

Cum să formăm o concepţie nouă la nivel mental

Poate că, citind aceste rânduri, veţi începe imediat să spuneţi cu regret: “Aş dori atât de mult să am şi eu noroc în viaţă”. Iată ce trebuie să faceţi pentru aceasta: repetaţi timp de 3 ori pe zi, câte 5 minute: “Prosperitate, succes”. Aceste cuvinte dobândesc o forţă gigantică atunci când se impregnează în subconştient. Concentraţi-vă asupra ideii de prosperitate şi lăsaţi restul în seama subconştientului. Veţi observa, cu surprindere, că se vor manifesta o serie de circumstanţe şi ocazii favorabile. Nu spuneţi mecanic: “Sunt bogat”, ci meditaţi asupra valorilor şi a posibilitaţilor ce sălăşluiesc în fiinţa voastră.

Dacă veţi afirma pur şi simplu: “Prosperitate”, nu creaţi nici un conflict între dorinţă şi realitate şi, cu timpul, vă veţi obişnui cu această idee. Subconştientul este o sul-generis bancă, unde depuneţi diferite sugestii şi primiţi ca dobândă realitatea corespunzătoare acelor sugestii.

Acum sunteţi liberi să alegeţi o viaţă marcată de lipsuri şi suferinţe sau una plină de prosperitate si succes!

Please follow and like us:
20

Comments are closed.

PAGE TOP

Enjoy this blog? Please spread the word :)