Modalitati pentru a va imbunatati punctul de atractie si a obtine tot ce doriti. 22 de categorii ale Scalei Starilor Sufletesti

Esti creatorul propriei realitati prin deciziile care le iei, uneori si inconstient.

Legea Atractiei spune ca “ceea ce se aseamana se aduna”. Astfel, atunci cand ne dorim ceva, trebuie sa ne gandim la acel ceva ca si cum l-am avea deja.

Deasemenea, trebuie sa ne acceptam starea de bine si sa avem rabdare cu lucrurile pe care le dorim, pentru ca ele nu vor intarzia sa apara. E ca atunci cand incerci sa ajungi cu masina la o destinatie. Ai un drum de parcurs, dar sti ca in cele din urma vei ajunge unde ti-ai propus.Pentru ca nu este cerere fara raspuns.

Emotiile sunt foarte importante. Un gand negativ ne poate indeparta de la dorinta noastra, asa cum un gand pozitiv o aduce mai aproape si ne apropie de Starea de Bine. Aceasta este calea acceptarii raspunsului primit la cerea ta.

Pentru a primi raspunsul pe care ti-l doresti, trebuie sa fi in aliniament vibrational cu dorinta ta. Astfel, daca dorinta iti da o stare de bine, ea nu va intarzia sa se indeplineasca. Iar daca sentimentele referitoare la aceasta sunt negative, iti dau o stare de teama sau de discomfort, ea va intarzia sa apara deoarece nu esti in aliniament vibrational cu ea.

22 de categorii ale Scalei Starilor Sufletesti:

1.Bucurie/Cunoastere/Putere/Libertate/Iubire/Apreciere

2.Pasiune

3.Entuziasm/Emotie/Fericire

4.Asteptari pozitive/Convingeri

5.Optimism

6.Speranta

7.Multumire

8.Plictiseala

9.Pesimism

10.Frustrare/Iritare/Nerabdare

11.Coplesire

12.Dezamagire

13.Nesiguranta

14.Griji

15.Blamare

16.Descurajare

17.Manie

18.Razbunare

19.Ura/Furie

20.Gelozie

21.Nesiguranta/Vina/Nevrednicie

22.Teama/Suparare/Depresie/Disperare/Neputinta

Modalitati pentru a va imbunatati punctul de atractie si a obtine tot ce doriti:

Modalitatea 1: Aprecierea

Se foloseste cand vrei sa transformi o dispozitie buna intr-o dispozitie si mai buna; cand vrei sa-ti intensifici relatia cu cineva sau ceva; cand doresti sa mentii gandurile placute

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 5 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Gaseste lucruri care iti dau o stare sufleteasca de buna dispozitie si concentreaza-te asupra lor. Apreciaza-le si astfel, sentimentele tale pozitive se vor intensifica.

Modalitatea 2: Cutia Creatiei Magice

Se foloseste cand ai dispozitie pentru o activitate placuta, care-ti va concentra Energia creatoare in directii specifice preferintelor tale personale

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 5 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Gaseste o cutie frumoasa, care sa iti faca placere atunci cand o privesti. Pe capacul acesteia scrie “Indiferent care este continutul acestei cutii-ESTE!”. Aduna apoi reviste, cataloage, pune poze sau descrie lucrurile si experintele pe care doresti sa le traiesti. Pe masura ce adaugi lucruri in cutie, spune “Indiferent care este continutul acestei cutii-ESTE!”. Asta te va ajuta sa-ti concentrezi energia asupra lor, pentru a se indeplini.

Modalitatea 3: Atelierul creativ

Se foloseste cand vrei sa te concentrezi asupra unui eveniment foarte important pentru tine; cand vrei sa detii mai mult control deliberat asupra domeniilor fundamentale de interes ale vietii tale; cand vrei sa practici un punct de atractie pozitiv pana cand devine punctul dominant de atractie

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 5 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Pentru aceasta modalitate ai nevoie de 4 coli de hartie, iar la marginea de sus a fiecareia, scrie unul din capetele de tabel: Casa mea, Corpul meu, Serviciul meu, Relatia mea de cuplu. Incepe apoi cu “Iata ce imi doresc referitor la casa mea/corpul meu/ serviciul meu/ relatia mea de cuplu”. Scrie o lista scurta cu idei care iti trec prin minte pentru fiecare categorie, iar pentru fiecare idee scrie cateva motive pentru care iti doresti acele lucruri.

Modalitatea 4: Realitatea virtuala

Se foloseste cand te simti bine si vrei sa practice vibratia acceptarii; cand iti amintesti o experienta placuta si vrei sa pastrezi sentimental mai mult timp; cand ai timp liber si vrei sa-l petreci intr-un mod placut

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 8 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Esti regizorul propriei experiente. Trebuie doar sa evadezi in universul imaginatiei si sa te gandesti la un moment din trecut care ti-a facut placere; deasemenea, poti construi propria ta scena, imaginandu-ti locul, momentul zilei, oamenii si cum ai vrea sa se desfasoare lucrurile

Modalitatea 5: Jocul prosperitatii

Se foloseste cand vrei sa-ti extinzi capacitatea de imaginative; cand vrei sa adaugi mai multa claritate sau mai multa precizie dorintelor tale; cand vrei sa sporesti cantitatea de bani de care dispui; cand vrei sa maresti cursul abundentei

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 16 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Deschide un cont imaginar la o banca imaginara. Pune apoi bani in contul respectiv si cheltuiei imediat, pentru ca a doua zi sa pui mai multi, pe care sa-I cheltui la randul lor. Foloseste cecuri vechi, pe carele completezi cu “o rochie superba”, “adidasi foarte comozi” si altele. Iti vei spori astfel imaginatia, starea de bine, iar viata financiara va fi mai abundenta. Joaca acest joc de cateva ori pe saptamana si vei observa schimbarea ta de dispozitie.

Modalitatea 6: Procesul meditatiei

Se foloseste cand vrei sa te eliberezi de rezistenta; cand cauti o cale usoara si rapida pentru a-ti ridica vibratiile

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 22 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Gaseste un loc linistit si placut, unde sa nu te deranjeze nimeni; elibereaza-te de ganduri si lasa-ti atentia distrasa de lucruri minore cum ar fi ticatul ceasului, sunetul ploii sau altceva usor. Inspira si expira, pentru a te eliberade gandurile negative, facand loc celor pozitive. Mentine aceasta stare timp de 10-15 minute pe zi, dupa care te vei simti plin de energie si in aliniament cu Sursa ta. Acest proces se foloseste pentru a elimina rezistenta, astfel incat dorintele tale sa ajunga mai repede la tine.

Modalitatea 7: Evaluarea viselor

Se foloseste cand vrei sa intelegi de ce ai un  anumit vis; cand vrei sa intelegi care este punctul tau de atractie vibrational si unde te afli in procesul creatiei, inainte ca acesta sa se manifeste in experienta ta de viata

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 22 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Analizeaza-ti visul dupa ce te-ai trezit: locul actiunii, personaje, conversatii, dar mai important, sentimentele pe care le-ai simtit in vis. Visul este reflexia gandurilor tale, carora le-ai dat destula importanta incat sa se intipareasca in mintea ta. Cand ai un vis, experimentezi automat si anumite sentimente. Daca sentimentele sunt pozitive, actiunea din vis poate deveni reala prin eliberarea rezistentei care ti-o ofera starea de bine experimentata in vis. Daca sentimentele sunt negative, atunci nu esti in aliniament cu Sursa si trebuie sa-ti indrepti gandurile spre ceva pozitiv. Vei sti astfel de acum inainte carui vis merita sa-I dai importanta si pe care trebuie sa-l lasi deoparte.  Tot ce trebuie safaci e sa fi atent la emotii si sentimente.

Modalitatea 8: Inregistrarea aspectelor pozitive

Se foloseste cand emotiile pozitive iti inunda sufletul, ca raspuns la gandurile pozitive asupra carorate concentrezi, si doresti sa urmezi unda sentimentului pozitiv pentrumai mult timp; cand esti constient ca subiectul care iti solicita puternic aten tia nu te face sa te simti bine si vrei sa ridici vibratia pe acel subiect

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 1 si 10 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Alege un carnetel in care sa iti faca placere sa scri. Pe coperta carnetelului noteaza “Inregistrarea aspectelor pozitive”.Apoi, in partea de sus a paginii scrie numele a ceva sau al cuiva care ti-a placut mereu. Incearca apoi sa raspunzi la intrebarile: Ce imi place la tine? De ce te iubesc atat de mult? Care sunt aspectele tale pozitive? Noteaza apoi toate gandurile bune care iti trec prin minte referitor la acel subiect. Astfel, cu cat scri mau mult, punctul tau de atractie va continua sa se imbunatateasca.

Modalitatea 9: Elaborarea scenariului

Se foloseste cand te simti bine si vrei sa adaugi nuante specifice creatiilor tale; cand vrei sa experimentezi placerea de a identifica si nota lucruri pe care doresti sa le experimentezi si sa privesti apoi cum Universul concura la indeplinirea dorintelor tale

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 2 si 6 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Preia rolul de regizor. Pur si simplu imagineaza-ti evenimentele ce doresti sa urmeze, replici si personaje. Noteaza pentru a avea o focalizare mai intensa. Scrie scenariul pe care doresti sa-l traiesti.

Modalitatea 10: Lista cu sarcini de indeplinit

Se foloseste cand vrei sa-ti creezi propria realitate mai mult cu ajutorul Energiei; cand vrei sa-ti creezi propria realitate mai putin prin actiunile tale; cand simti ca ai prea multe de facut

 Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 2 si 11 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Ia o coala de hartie si traseaza pe mijloc o linie verticala; In partea stanga scrie “Sarcini ce trebuie indeplinite astazi”, iar in partea dreapta scrie “Sarcini pe care as dori ca Universul sa le indeplineasca”. Trece in partea stanga doar lucrurile pe care trebuie sa le indeplinesti strict, iar in partea dreapta trece lucrurile pe care doresti ca Universul sa le realizeze in locul tau. Te eliberezi astfel de rezistenta si te vei simti mai nespovarata. In timp ce tu te ocupide lucrurile de maxima importanta, Universul va avea grijade celelalte.

Modalitatea 11: Segmentul de timp intentionat

Se foloseste cand vrei ca influenta ta sa domine pe parcursul unei anumite perioade din zi; cand recunosti potentialul unui eveniment care nu decurge chiar bine si vrei sa te asiguri ca va decurge asa cum vrei;

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 4 si 11 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Trebuie doar sa realizezi ca fiecare actiune inceputa de tine te trimite spre alt segment al trairii tale. Astfel, inainte de a intra in el, stabileste-ti intentiile si apoi tine-te de ele pana la capat, pana cand vei intra intr-un alt segment. Metoda seamana cu cea a Scenariului, insa segmentul de timp trebuie aplicat chiar inaintea inceperii activitatii propuse.

Modalitatea 12: Nu ar fi placut daca…?

Se foloseste cand esti inclinat sa gandesti negativ si, prin urmare, sa opui rezistenta si vrei sa-ti indrepti atentia asupra laturii pozitive; cand deja te simti bine si vrei sa te focalizezi mai concret asupra anumitor domenii din viata ta pentru a le imbunatati; cand vrei sa indrepti o conversatie negativa sau cu potential negativ intr-o directie pozitiva, in beneficiul tau, sau sa ghidezi subtil pe cineva

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 4 si 16 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

De fiecare data cand iti doresti ceva, intreaba-te in gand “Nu ar fi placut daca…?”. Utilizand aceasta intrebare, te eliberezi de rezistenta si nu te mai concentrezi asupra lipsei obiectului, ci asupra achizitionarii lui.

Modalitatea 13: Care gand este mai placut?

Se foloseste cand vrei sa fi pe deplin constient de ceea ce simti cu adevarat despre ceva in acel moment; cand trebuie sa iei o decizie si vrei sa alegi calea cea mai buna

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 4 si 16 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Ia o coala de hartie si apoi gandeste-te la un moment neplacut din viata ta.Analizeaza-l si concentreaza-te la ceea ce ai simtit atunci. Apoi, spune-ti asa “Voi cauta cateva ganduri legate de acest subiect care sa ma faca sa ma simt putin mai bine”.Odata ce ai notat fiecare gand, evalueaza starea ta de spirit astfel: mai bine, mai rau, la fel. Concentreaza-te pe cele care te fac sa te simti mai bine.

Modalitatea 14: Eliminarea dezordinii in favoarea claritatii

Se foloseste cand te simti stresat datorita dezordinii; cand consideri ca petreci prea mult timp cautand diverse articole; cand simti ca nu ai suficient timp pentru a face tot ce e necesar

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 4 si 17 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

In primul rand, achizitioneaza-ti niste cutii de carton, un carnetel cu literele alfabetului pe pagini distincte si un reportofon. Dintre toate lucrurile, pune-le deoparte pe cele care iti sunt trebuitoare in scurt timp. Noteaza pe fiecare cutie cate-o litera a alfabetului, apoi aseaza in cutii restul lucrurilor care nu iti folosesc momentan, corespunzator cu litera scrisa pe cutie. Noteaza in carnetel si inregistreaza pe reportofon pentru a nu uita. Depoziteaza-le intr-o camera sau in garaj. Vei fi surprins de cat de putine  lucruri din acele cutii te vei folosi in viitor.

Modalitatea 15: Portofelul

Se foloseste cand vrei sa atragi mai multi bani in viata ta; cand vrei sa-ti imbunatatesti sentimentele fata de bani pentru a le permite mai mult banilor sa circule in viata ta; cand simti ca-ti lipsesc banii

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 6 si 16 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Poarta cu tine o bancnota de 100 lei in portofel. De fiecare data cand treci pe langa ceva care-ti place, gandeste-te ca ai destui bani sa cumperi lucrul respectiv.Vei avea astfel impresia ca achizitionezi orice vrei, pe gratis. Vei atrage energia spre tine si in scurt timp vei realize ca lucrurile dorite de tine iti vor apartine fara a depunde un efort prea mare: vor fi la reduceri, cineva ti le va face cadou etc.

Modalitatea 16: Pivotarea

Se foloseste atunci cand esti constient ca declaratia pe care tocmai ai facut-o este opusul a ceea ce doresti sa atragi in experienta ta; cand vrei sa obtii un punct de atractie imbunatatit; cand te simti destul de bine,dar sti ca ai putea sa te simti chiar mai bine si esti dornic sa faci sa se intample asta chiar acum

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 8 si 17 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Atunci cand emitem ganduri, atragem experinte asupra noastra. Atunci cand atragem experiente positive, ne spunem “Vreau sa continui sa ma simt bine”. Insa atunci cand atragem experiente negative, constientizam ca de fapt, nu asta ne-am dorit. Si atunci ne intrebam “Ce imi doresc?”.Devenim astfel constienti de dorinta noastra si incepem sa ne focalizam energia si gandurile positive asupra ei.

Modalitatea 17: Cercul focalizator

Se foloseste cand realizezi ca punctual tau obisnuit de atractie nu este acolo unde ai dori sa fie;  cand esti constient ca simti emotii negative fata de ceva important si vrei sa gasesti o calr de schimbarepozitiva;cand urmaresti sa ai o stare de usurare

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 8 si 17 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Ia o coala de hartie si deseneaza un cerc in mijlocul ei. Gandeste-te apoi la problema ta si incearca sa gasesti ganduri care sa te faca sa te simti bine referitor la actiunea sa. Daca gasesti ceva care sa te faca sa gandesti pozitiv, trece afirmatia in jurul cercului. Daca nu, “arunca la cos” gandul si treci mai departe.

Modalitatea 18: Gaseste sentimentul potrivit

Se foloseste cand vrei sa imbunatatesti o situatie; cand vrei mai multi bani; cand vrei un loc de munca mai bun; cand vrei o relatie de cuplu mai fericita; cand vrei sa te simti mai multumit de corpul tau

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 9 si 17 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Oamenii deseori se axeaza pe lipsa obiectului dorintei, decat dorinta de a-l avea.Atunci cand sentimentele tale sunt contradictorii, trebuie doar sa gasesti o amintire placuta, un gand frumos care sa te faca sa te simti mai bine. Scopul tau este sa gasesti sentimentul potrivit si sa generezi o vibratie care va permite dorintei sa isi faca loc in existenta ta. Pentru ca atunci cand pretinzi ceva, activezi noi vibratii si punctual tau de atractie se schimba. Astfel, cand nu vei avea suficienti bani sa iti cumperi rochia mult visata, nu te gandesti la lipsa ei sau a banilor, ci te imaginezi imbracata in rochita speciala pe care ti-o doresti si care iti va veni atat de bine.

Modalitatea 19: Renunta la rezistenta, pentru a deveni liber de orice datorie

Se foloseste cand vrei sa experimentezi eliberarea de datorii; cand vrei sa creezi o diferenta mai mare intre cat castigi si cat cheltui; cand vrei sa te simti bine cu banii tai

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 10 si 22 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Pe o coala de hartie traseaza cateva coloane si completeaza-le cu datoriile tale lunare, scriindu-le in ordine descrescatoare sumei datorate de la dreapta la stanga. Promite-ti ca vei plati apoi toate aceste datorii, chiar si dublul sumei pe o luna. Incepe cu sumele cele mai mici, iar in timp ce coloanele dispar pe masura platii lor, te vei simti tot mai bine.  Tine minte ca nu banii aduc fericirea! Viata ar trebui sa fie amuzanta-ar trebui sa fie fericita. Savurati mai mult; reparati mai putin. Radeti mai mult; plangeti mai putin. Faceti mai multe anticipari pozitive si mai putine negative. Nimic nu este mai important decat sa va simtiti bine. Exersati toate acestea si urmariti ce se intampla.

Modalitatea 20: Transmite managerului

Se foloseste cand simti ca ai prea multe de facut; cand vrei mai mult timp ca sa faci mai multe lucruri care-ti fac placer; cand vrei sa devii creatorul puternic pentru care te-ai nascut

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 10 si 17 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Imagineaza-ti ca esti conducatorul unei firme. Pentru asta, esti ajutat de un manager, care se ocupa de anumite sarcini in locul tau, pentru a-ti usura munca. In viata reala, acest manager este Legea Atractiei. Asa ca, tot ce ai de facut este sa ii comunici ce anume “vrei de la ea”, apoi sa astepti sa se indeplineasca.

Modalitatea 21: Recapata-ti starea naturala de sanatate

Se foloseste cand nu te simti bine; cand ai primit un diagnostic tulburator; cand simti dureri; cand simti o vaga ingrijorare fata de starea de sanatate a trupului tau

Iti va fi de folos cand Punctele tale sensibile Emotional se situeaza intre 10 si 22 (vezi scala starilor sufletesti)

Ce trebuie sa faci?

Gaseste un loc linistit, in care sa stai intins fara sa fi deranjat circa 15 minute. Noteaza o lista cu urmatoarele afirmatii si citeste-le rar in gand:

  • Este firesc ca trupul meu sa fie sanatos
  • Chiar daca nu stiu ce trebuie sa fac pentru a ma simti bine, trupul meu stie
  • Am miliarde de celule inzestrate cu Constiinta individuala, iar ele stiu cum sa-si dobandeasca propriul echilibru
  • Cand a aparut aceasta afectiune, nu aveam cunoasterea de acum
  • Daca as fi stiut atunci ce stiu acum, aceasta afectiune nu ar fi putut aparea
  • Nu este nevoie sa inteleg cauzele imbolnavirii
  • Trebuie doar sa ma eliberez usor de boala, in cele din urma
  • Nu contaza daca déjà a pornit, intrucat isi inverseaza cursul chiar acum
  • Este firesc sa am nevoie de un timp pentru ca trupul meu sa inceapa sa se alinieze gandurilor mele imbunatatite ale Starii de Bine
  • Nu e graba cu niciunul din aceste procese
  • Starea  de Bine este fireasca pentru mine
  • Fiinta mea interioara este pe deplin constienta de trupul fizic
  • Celulele mele cer tot ce au nevoie sa prospere, iar Sursa de Energie raspunde cererilor lor
  • Sunt pe maini bune
  • Ma voi relaxa acum, pentru a permite comunicarea intre trup si Sursa
  • Trebuie doar sa ma relaxez si sa respire profund si rar
  • Pot sa fac asta
  • Pot sa fac asta cu usurinta

Daca ai dureri, repeta  urmatoarele:

  • Aceasta senzatie de durere este indicatorul ca Sursa raspunde cererilor  de Energie ale celulelor mele
  • Aceasta senzatie de durere este un indicator minunat ca primesc ajutor
  • Ma voi relaxa in aceastasenzatie de durere pentru ca inteleg ca indica schimbarea in bine

Incearca acum sa te lasi purtat de senzatia de somn.

Modalitatea 22: Urcarea treptelor scalei emotionale

Se foloseste cand te simti rau si intampini dificultati in a te simti bine; cand s-a intamplat ceva cu tine sau cu cineva apropiat; cand trebuie sa gasesti iesirea dintr-o stare de criza

Ce trebuie sa faci?

Pentru aceasta modalitate, reia scala starilor sufletesti si identifica sentimentul dominant in momentul de fata. Acorda-ti atatea zile cate trepte mai sunt pentru a ajunge in varf. Acum, pentru fiecare zi, stabileste o stare sufleteasca cu o treapta mai sus decat ziua precedenta pe care sa o atingi. Poti face acest lucru notand afirmatii care te fac sa te simti mai bine.

Trebuie sa fi constient ca nimeni nu poate lua decizii in locul tau. Tu esti cel care isi planuieste existenta pentru a se simti bine, pentru ca tu iti cunosti emotiile. Dealtfel, nu trebuie sa te lasi influentat de actiunile si comportamentul celorlalti, tu trebuie sa mergi pe drumul tau, acela care ti-l indica emotiile. Mai mult decat atat,sentimentul de descurajare, care poate fi un impediment in realizarea dorintei tale, trebuie sa dispara.

Sursa;
Cere si ti se va da - Esther si Jerry Hicks
Please follow and like us:
20

Comments are closed.

PAGE TOP

Enjoy this blog? Please spread the word :)