Tot ce dăruiesc, mie îmi dăruiesc A dărui înseamnă a primi. Aceasta este legea iubirii. Datorită acestei legi, ori de câte ori ne dăruim Iubirea altora persoane noi avem de câştigat, şi tot ceea ce dăruim noi primim în egală măsură. Legea Iubirii are la bază principiul abundenței: Iubirea ne umple în permanență la capacitate …
Rugăciune de Joi Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilință ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea …
Rugăciune de miercuri Doamne, Atotputernice şi Atotândurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om, din Sfânta Fecioară, în peşteră, şi ai fost vândut cu treizeci de arginți, ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta Te rog, îndură-te de mine, vânzătorul! Primeşte, Doamne, această mică a mea …
Rugăciune de Marţi Doamne, Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale cele Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia sufletului meu. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc …
Pentru a experimenta acest sentiment al libertaţii totale, este foarte important să ne detaşăm de ataşamentele noastre faţă de trecut şi de viitor, optând pentru a trăi în momentul prezent. A fi liber înseamnă inclusiv a nu depinde de realitatea limitată de simţurile noastre fizice. Această libertate interioară ne permite să participăm activ la iubirea …
Afirmație pentru iertare În infinitatea vieții mele, totul este perfect integral și desăvârșit. Schimbarea este legea naturală a vieții mele. De aceea, mă bucur de orice schimbare din viața mea. Îmi doresc să mă schimb. Îmi propun să îmi schimb felul de a gândi. Cuvintele pe care le folosesc. Trec ușor și cu bucurie la …
Rugăciunea de Luni Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc împotriva iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci, astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port …
Procesul Iubirii de sine Aşa cum spunea în postarea – ,,Cu cât te focalizezi mai mult asupra aspectelor nedorite, cu atât mai mult le amplifici”, oricare ar fi problema, principalul aspect asupra căruia trebuie să lucrezi este IUBIREA DE SINE. Aceasta este ,, bagheta magică” ce dizolvă toate problemele. Îți mai aduci aminte de cele …
Toate aspectele asupra cărora îți focalizezi atenția se amplifică Afirmații de mai jos exemplifică exact cum ne învață cultura noastră să ne luptăm mental cu aspectele noastre negative. Nu doresc să fiu slab. Nu doresc să fiu gras. Nu doresc să îmbătrânesc. Nu dores să locuiesc aici. Nu doresc să locuiesc la țară. Nu mai …
Rugăciunea Sfântului Ciprian, izbăvitorul de vrăji, blesteme şi de toată lucrarea diavolească Stăpâne Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeu nostru, Creatorule şi Chivernisitorule a toate, Sfânt şi Slăvit eşti; Împăratul împăraților şi Domnul domnilor, Slavă Ție. Tu cel ce locuieşti în lumina cea nepătrunsă şi neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului şi nevrednicului robului Tău, depărtează demonii …
PAGE TOP

Enjoy this blog? Please spread the word :)